Eurodeputatul PDL Sebastian Bodu cere Curții de Conturi să se autosesizeze în cazul renunțării Inspectoratului de Stat în Construcții la recuperarea prejudiciului de 64,8 miliarde lei în Dosarul „Trofeul Calității”.
Bodu i-a trimis o scrisoare președintelui Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, în care îi solicită ca în temeiul art. 3 alin. 2 din Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României, să se autosesizeze cu privire la faptul că Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), prin reprezentantul său legal, Constantin Adrian Balaban Grăjdan – inspector general, a renunțat la calitatea de parte civilă în Dosarul penal nr. 2470/2012 („Trofeul Calității”), aflat în recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Citește și DOSARUL „TROFEUL CALITĂȚII”. Cum îl ajută pe inculpatul Adrian Năstase retragerea din dosar a Inspectoratului de Stat în Construcții
Bodu menționează că în adresa nr. 22/22.05.2012 remisă instanței reprezentantul legal al ISC consideră că nu există niciun prejudiciu adus instituției publice pe care o conduce, deși instanța de fond stabilise, prin hotărârea judecătorească recurată, un prejudiciu de 64,8 miliarde lei.
„În motivarea solicitării sale, reprezentantul legal al ISC ignoră o hotărâre judecătorească prin care se stabilește prejudiciul respectiv. Acesta consideră că relevantă nu este hotărârea judecătorească, ci raportul de expertiză contabilă, care stabilește prejudiciul ca inexistent. Acest lucru nu poate fi reținut de Curtea de Conturi deoarece expertiza contabilă (care nu poate răspunde oricum la obiective precum valabilitatea unor contracte sau capacitatea de reprezentare legală a structurilor interne ale ISC) este doar un mijloc de probă care a fost administrat de către instanța de fond, alături de alte probe în dosar. Așadar, relevanța este exclusiv hotărârea instanței de judecată, ISC neputându-se pronunța asupra modului în care instanța a administrat probele. Mai mult, nu are nici măcar interes, din punct de vedere juridic și economic, să nu țină cont de hotărârea instanței prin care se constată calitatea sa de parte civilă, îndreptățită la recuperarea prejudiciului de 64,8 miliarde lei de la inculpați”, adaugă eurodeputatul PDL.
Citește și Lovitură de TUPEU. Pus în funcție de Ponta acum patru zile, șeful ISC îl „iartă” pe Năstase: „Am făcut-o pentru că se împlinesc 150 de ani de când Cuza a înființat această structură”
În opinia sa, Curtea de Conturi ar trebui să declanșeze cu celeritate un control la ISC, în baza art. 22 lit. g) din Legea nr. 94/1992, nerecuperarea prejudiciului ca urmare a renunțării la drept urmând a fi imputabilă reprezentantului legal al ISC, simultan cu sesizarea organului de urmărire penală pentru săvărșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 din Legea nr. 94/1992.
Pe de altă parte, într-o postare pe blogary semnată de fostul consilier al lui Sebastian Lăzăroiu, Mirel Axinte, este redată următoarea cronologie: 7 mai – Cabinetul Ponta depune jurământul; 8 mai – prima ședință de Guvern condusă de Ponta. ISC trece din subordinea Ministerului Dezvoltării în cea a Guvernului, iar inspectorul general e numit și demis de premier; 11 mai – este demisă Ruxandra Carmen Berszan de la șefia ISC; 18 mai (vineri) – Ponta semnează decizia de numire a lui Constantin Grăjdan în funcția de inspector general al ISC. Decizia este publicată în aceeași zi; 21 mai (luni) – prima zi de lucru a lui Grăjdan la ISC; 22 mai (marți) – Grăjdan semnează adresa către ICCJ prin care retrage Inspecția din procesul lui Adrian Năstase și susține că nu există prejudiciu; 22 mai – adresa e depusă în instanță, oamenii lui Năstase împart presei copii.
Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a înștiințat instanța care judecă recursul în dosarul „Trofeul calității” că nu se constituie parte civilă pentru că nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil.
ISC a depus, marți, la dosarul „Trofeul calității”, un document semnat de șeful instituției, Constantin Grăjdan, prin care arată că instituția nu se constituie parte civilă în această cauză.
În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit „Trofeul Calității în Construcții”, în bugetul instituției nu a fost înregistrat vreun prejudiciu. Totodată, ISC a arătat că evidențele contractelor cu instituția nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil, cerând instanței supreme să aibă în vedere și raportul Curții de Conturi privind activitatea inspectoratului pentru anul 2004.
La termenul de miercuri al procesului, Completul de cinci judecători al instanței supreme a ridicat din oficiu problema amânării judecării cauzei pe motiv că audierea inculpaților în faza recursului trebuie făcută în prezența tuturor acestora, miercuri constatându-se lipsa Dianei Gasparovici și a Irinei Jianu.
În acest context, instanța a amânat judecarea cauzei pentru 30 mai.
În 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către ICCJ, în dosarul „Trofeul calității”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.
În același dosar, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții, a fost condamnată la șase de închisoare și cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an.
Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL și soții Marian Ioana și Bogdan Popovici au primit fiecare câte șase ani de detenție, la care s-a aplicat un spor de un an.
Decizia din ianuarie nu este definitivă, fiind contestată la completul de cinci judecători al instanței supreme.